Al doilea regulament, cel despre care nu s-a scris

Pe 9 septembrie 2026 Comisia Europeană a publicat două propuneri de regulament în aceeași zi. Prima — COM(2026) 590, Regulamentul privind achizițiile publice, care înlocuiește directivele din 2014 — a luat toată atenția. A doua, COM(2026) 567, „Actul European al Inovării”, are 41 de articole și un capitol întreg dedicat achiziției de SERVICII DE CERCETARE-DEZVOLTARE, cu praguri proprii, criterii de atribuire proprii și reguli proprii de proprietate intelectuală. Dosarul interinstituțional e 2026/0264 (COD). Cine a citit doar rezumatele de presă nu știe că există.

Din cauza calendarului. Art. 149 din COM(2026) 590 amână aplicarea cu DOI ANI de la intrarea în vigoare. Art. 41 din Actul Inovării o fixează în a DOUĂZECEA ZI de la publicarea în Jurnalul Oficial, fără termen de grație și fără transpunere în legislația națională. Ambele sunt propuneri și trec prin procedura legislativă ordinară — dar dacă ambele sunt adoptate în aceeași sesiune, ăsta se aplică primul. Nu e o subtilitate juridică: e diferența dintre „ai doi ani să te pregătești” și „se aplică peste trei săptămâni”.

Mai ales pe cele care NU sunt în TED. Art. 2 alin. (3) lit. (a) spune explicit că actul nu se aplică achizițiilor care intră în Directivele 2014/23, 2014/24 și 2014/25. Adică prinde exact zona care azi e în afara directivelor și se supune doar principiilor din tratate: achiziția de cercetare-dezvoltare în care beneficiile nu revin exclusiv cumpărătorului — cum e achiziția pre-comercială — sau în care cercetarea nu e remunerată integral de cumpărător. Considerentul (2) al propunerii spune că aceea e majoritatea achizițiilor de cercetare-dezvoltare. Deci actul nu înlocuiește nimic din ce se aplică azi: acoperă o piață care nu are reguli scrise.

Pentru că niciun cod CPV nu răspunde la întrebarea asta. Art. 3 pct. (1) definește achiziția de cercetare-dezvoltare până la „dezvoltarea originală”, care poate include producție sau furnizare limitată pentru a încorpora rezultatele testelor de teren — dar NU producția de serie pentru stabilirea viabilității comerciale sau pentru recuperarea costurilor de cercetare. E o judecată de fond, și linia trece prin mijlocul multor contracte reale. Un instrument care ar ghici ar da un verdict care arată sigur și e greșit exact în cazurile unde contează.

Mai mare, contrar intuiției. Art. 2 alin. (1) trimite la pragul din art. 4 lit. (c) din Directiva 2014/24 — serviciile pentru autorități subcentrale. Art. 2 alin. (2) trimite, pentru agențiile de inovare care acționează pe mandat propriu, la pragul din art. 15 lit. (a) din Directiva 2014/25, care e aproape dublu. Deci o agenție de inovare e prinsă de act mai RAR, nu mai des. Cine inversează cele două trimiteri declară aplicabil un regim care nu se aplică, pe tot intervalul dintre praguri.

Devine minimum 50% din ponderea totală, cumulat — art. 17 alin. (1). E mai strict decât cele 30% din COM(2026) 590, și se aplică unei piețe care nu trece nici pragul mai mic: măsurat pe anunțurile electronice românești în septembrie 2026, 42,2% dintre proceduri ar cădea sub 30% calitate, iar 25,1% se atribuie integral pe preț. În plus, criteriile legate de inovare trebuie să cântărească minimum 15%, iar cele de ecosistem — lanț de aprovizionare, cotă de activități în Uniune, integrarea tehnologiilor din Uniune — cel MULT 15%. Al treilea e singurul plafon din tot actul, pus ca preferința europeană să nu înghită grila de calitate.

Se înjumătățesc toate — art. 16 alin. (2), pentru întreprinderi mici și mijlocii, întreprinderi nou-înființate inovatoare și întreprinderi inovatoare în expansiune. Peste asta, garanția de participare e plafonată la 2% din valoarea estimată, dar și la o sumă fixă: 500.000 de euro peste 5 milioane, 100.000 sub. Iar sub 500.000 de euro valoare de contract nu se poate cere NICIO garanție de bună execuție sau de reținere — e interdicție, nu plafon. Capacitatea financiară minimă cerută nu poate depăși 50% din valoarea estimată, iar depășirea cere justificare scrisă în documentația achiziției.

Contractantul — art. 19 alin. (2), cu obligația de a-și proteja rezultatele, de a depune cele mai bune eforturi să le comercializeze și de a nu le folosi contrar interesului public. Cumpărătorul obține cel puțin acces gratuit pentru uz propriu și pentru contractanții lui. E opusul configurației care a omorât programul polonez de autobuze, unde proprietatea trecea la cumpărător și veniturile de comercializare intrau în modelul de atribuire, iar producătorii mari au refuzat să intre. Există derogări: la achizițiile care nu sunt pre-comerciale, cumpărătorul poate lua proprietatea pentru motive imperative de interes public — dar dacă nu exploatează drepturile în patru ani, e obligat să ofere transferul sau licențierea în condiții echitabile.

Dacă obiectul achiziției e NUMAI consultanță de cercetare-dezvoltare — codurile CPV 73200000, 73210000 și 73220000 — cad patru obligații grele: consultarea de piață prealabilă, criteriile de atribuire legate de inovare cu pragul lor de 15%, obligația de a atribui mai multe contracte, și organizarea procedurii în faze succesive. Excepțiile sunt în art. 9 alin. (11), 17 alin. (6), 22 alin. (5) lit. (a) și 24 alin. (12) lit. (a), adică în patru locuri diferite din text, ușor de pierdut. E singura pârghie reală de planificare pe care o oferă actul. În România, 119 din cele 419 de anunțuri de servicii de cercetare-dezvoltare publicate vreodată în TED sunt în această categorie.

Nu. E o propunere a Comisiei Europene, în procedura legislativă ordinară — trebuie negociată de Parlamentul European și de Consiliu și poate fi modificată substanțial. Instrumentul spune stadiul la fiecare răspuns și nu prezintă niciodată o prevedere propusă ca obligație în vigoare. Azi se aplică Legea 98/2016 și directivele din 2014.