Propunere tehnică
Partea ofertei care demonstrează modul de îndeplinire a cerințelor din caietul de sarcini.
Actualizat:
Propunerea tehnică arată concret cum va îndeplini ofertantul cerințele caietului de sarcini: soluția tehnică, metodologia, graficul de execuție, resursele alocate, personalul, conformitatea cu standardele și normativele cerute.
Se evaluează cerință cu cerință. Riscurile tipice: cerințe omise, copiere mecanică a caietului fără demonstrarea modului de îndeplinire, neconcordanțe între propunerea tehnică și cea financiară.
Prima eroare e confuzia dintre punctaj și conformitate. O cerință minimă neîndeplinită nu scade punctajul — face oferta neconformă, iar oferta iese din competiție înainte ca prețul să fie măcar comparat. Factorii de evaluare se punctează; cerințele minime doar se respectă sau nu.
A doua: formula „ne angajăm să respectăm toate cerințele caietului de sarcini” fără demonstrație. Comisia caută, pentru fiecare cerință, unde și cum o acoperi: fișa tehnică a produsului, metoda de execuție, expertul alocat. O declarație generală nu ține loc de dovadă, iar golul se descoperă la evaluare.
A treia: echivalența nedemonstrată. Când caietul cere un standard sau o marcă „sau echivalent”, sarcina de a dovedi echivalența îi revine ofertantului, cu documente — nu comisiei, prin deducție.
Clarificările nu repară o propunere tehnică incompletă. Comisia poate cere explicații asupra a ceea ce ai depus, dar răspunsul nu poate adăuga elemente care lipseau și nu poate modifica oferta în substanță. Ce nu e în propunere la termenul de depunere, practic, nu există.
Ultima verificare înainte de depunere: personalul, utilajele și graficul din propunerea tehnică trebuie să fie aceleași cu cele din DUAE și din propunerea financiară. Neconcordanțele sunt prima întrebare de clarificare și, des, ultima.